Președintele Klaus Iohannis l-a primit la Palatul Cotroceni pe ambasadorul Regatului Spaniei la București

Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit marți, 15 noiembrie 2022, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul Regatului Spaniei la București, José Antonio Hernández Pérez-Solórzano, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.

În cadrul întrevederii, Președintele Klaus Iohannis i-a urat Ambasadorului Hernández Pérez-Solórzano succes în îndeplinirea mandatului, asigurându-l de întregul sprijin al autorităților române în acest sens.

Președintele României a salutat nivelul excelent al relațiilor bilaterale și colaborarea substanțială pe toate palierele și în foarte multe domenii, inclusiv nivelul ridicat al cooperării economice și comerciale, Regatul Spaniei fiind un partener strategic și un prieten apropiat al țării noastre.

„În cadrul discuției, a fost reconfirmat angajamentul ambelor părți pentru a consolida Parteneriatul Strategic al celor state, pe toate dimensiunile sale, ca un instrument important pentru dezvoltarea în ansamblu a cooperării româno-spaniole la nivel bilateral, european și internațional.

Președintele României a subliniat foarte buna coordonare pe teme europene de actualitate, inclusiv cele privind securitatea energetică”, a transmis Administrația Prezidențială.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a amintit importanța legăturilor sociale, culturale și umane dintre cele două țări, îmbogățite de prezența unei importante comunități românești în Regatul Spaniei, foarte bine integrate în societatea spaniolă.

Președintele României a exprimat, de asemenea, aprecierea pentru contribuția Spaniei la consolidarea Flancului Estic al NATO, inclusiv pentru prezența militară și misiunile de poliție aeriană desfășurate de aviația spaniolă în țara noastră.

Postări Asociate

Cele mai populare