Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a doi inculpați, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și de fals intelectual, săvârșite în forma autoratului și a complicității.
În perioada 2017-2020, cei doi inculpați, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul local Sibiu, mai multe documente false și inexacte (cereri de plată, adeverințe, etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică.
O parte dintre documente ar fi fost falsificate de unul dintre cei doi inculpați.
Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 156.460 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă.
În prezența apărătorilor, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- 1 an și 6 luni ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi
- 2 ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi.
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei doi inculpați împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Sibiu.








