Comunitatea Declic anunță că va începe un proces împotriva Guvernului, cerând acestuia să ia măsuri împotriva schimbărilor climatice.
„Premieră în justiţie: Declic dă statul în judecată şi cere obligarea Guvernului să ia măsuri pentru combaterea schimbărilor climatice. Comunitatea Declic vă invită marţi, 31 ianuarie, la ora 11,00, la Curtea de Apel Cluj, unde activiştii de mediu, împreună cu avocaţii, depun actele pentru primul proces pe climă din România, deschis împotriva Guvernului. Declic cere judecătorilor să oblige Guvernul, prin Ministerul Mediului şi Ministerul Energiei, să adopte măsurile necesare pentru reducerea cu 55% a gazelor cu efect de seră până în anul 2030 şi pentru atingerea neutralităţii climatice până în anul 2050”, a transmis comunitatea Declic.
Acesta va fi primul proces de acest fel din România, însă în Franța și Olanda au mai avut loc astfel de procese, începute de către societatea civilă. Activiștii de mediu au obținut în instanță obligația statelor franceze și olandeze să ia măsuri eficiente pentru a atinge neutralitatea climatică.
„România nu are o lege a climei şi nici nu se aliniază la obiectivele europene asumate pentru reducerea gazelor cu efect de seră. Doar o decizie definitivă în instanţă poate obliga Ministerul Mediului şi Ministerul Energiei să ia toate măsurile necesare”, a spus Cătălina Hopârteanu, reprezentant al Comunităţii Declic.
Declic atrage atenția judecătorilor că inactivitatea Guvernului afectează drepturile cetățenilor, inclusiv dreptul la viață și mediu sănătos.








