„Obiectivul avut în vedere de acest mecanism este prevenirea unor episoade de prețuri excesiv de mari, precum cele din luna august 2022, fără a afecta securitatea în aprovizionarea cu gaze naturale și funcționarea piețelor financiare.În cadrul negocierilor, România, alături de o mare parte din statele membre, a susținut implementarea unui plafon suficient de scăzut astfel încât să contribuie la stabilizarea prețului la gaze la valori rezonabile, cu impact direct asupra competitivității industriei și asupra suportabilității prețului la nivelul consumatorilor finali.Miniștrii au adoptat, de asemenea, Regulamentul Consiliului privind consolidarea solidarității printr-o mai bună coordonare a achizițiilor de gaze naturale, prin schimburi transfrontaliere de gaze naturale și prin prețuri de referință fiabile.De asemenea, miniștrii au ajuns la un acord politic pe marginea Regulamentului Consiliului privind accelerarea dezvoltării surselor regenerabile prin instituirea unui cadru legal de emitere a autorizațiilor pentru proiecte în acest domeniu”, a transmis Ministerul Energiei.
Călin Georgescu rămâne în arest. Ce probe și riscuri au invocat judecătorii
Curtea de Apel București a explicat motivele pentru care a decis arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și a lui Ionel Rusen, cercetați într-un dosar în care procurorii...







