Ambasada Regatului Unit a anunțat că, la data de 3 octombrie, secretarul de stat britanic pentru Europa, Leo Docherty, efectuează o vizită oficială la Bucureşti cu scopul de a arăta faptul că Marea Britanie se oferă să protejeze securitatea europeană și vrea să consolideze relațiile cu România.
„Marea Britanie şi România sunt aliaţi importanţi ai NATO, în strânsă coordonare cu partenerii internaţionali, care se opun ferm atacului brutal al lui Putin asupra suveranităţii Ucrainei. Sunt încântat să mă aflu la Bucureşti pentru a discuta despre consolidarea cooperării noastre în domeniul securităţii şi pentru a reafirma sprijinul nostru ferm pentru Ucraina”, a declarat Leo Docherty.
În vizita sa de la București, Leo Docherty se va întâlni cu secretarii de stat pentru Afaceri Europene şi Afaceri Strategice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Daniela Gîtman şi Iulian Fota, cu preşedinţii Comisiilor parlamentare pentru apărare, securitate şi afaceri externe, Nicoleta Pauliuc, Angel Tîlvăr şi Titus Corlăţean, precum şi cu secretarul de stat George Şerban din cadrul Ministerului Justiţiei.








