Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să transmită către Direcția Națională Anticorupție plângerea penală formulată de președintele AUR, George Simion, în data de 8 august, împotriva lui Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, ”pentru deturnare de fonduri publice, prin folosirea ilegală a subvenţiei în scopuri publice”, a anunțat AUR intr-un comunicat.
”Astfel, Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul DNA va trebui să se pronunțe față de legalitatea folosirii banilor din subvenția publică de către Partidul Național Liberal pentru a promova o carte autobiografică a lui Nicolae Ciucă, încă nescrisă.
Pe această cale reiterăm faptul că ne așteptăm ca procurorii din cadrul DNA să-şi facă treaba şi să se îndrepte către sumele deturnate din banii românilor. Vorbim despre o sumă de peste două milioane de euro”, mai susține partidul condus de George Simion.