Astăzi, pe 11 noiembrie, în ziua pe care o dedicăm veteranilor, George Simion a transmis un mesaj din suflet, încărcat de respect şi recunoştinţă profundă. Este ziua în care ne amintim de sacrificiul, de curajul cu care au pus patria înaintea propriilor vieţi, şi de dăruirea cu care au apărat valorile şi interesele României.
Fie că vorbim despre cei care au luptat pe fronturile Primului Război Mondial, ale celui de-al Doilea Război Mondial sau despre cei care au purtat cu mândrie uniforma şi au participat la misiuni periculoase în teatrele de operaţii moderne, fiecare veteran a contribuit la păstrarea suveranităţii şi demnităţii noastre naţionale. Sacrificiile pe care le-au făcut, fie că au însemnat răni adânci, pierderea camarazilor sau încercarea propriilor limite, sunt dovada unui patriotism care transcende generaţii.
Ziua de astăzi nu este doar o dată din calendar, este un simbol al recunoştinţei pe care o purtăm într-un colţ de inimă mereu prezent. Este o zi în care ne amintim de toţi acei eroi care, de-a lungul istoriei, au făcut ca noi, urmaşii lor, să trăim într-o ţară liberă.
Datoria noastră, a fiecăruia dintre noi, este să nu lăsăm aceste acte de eroism să fie uitate. Să avem grijă de veteranii care sunt încă printre noi şi să onorăm memoria celor care au plecat. Să ne asigurăm că poveştile voastre rămân vii, transmise generaţiilor viitoare ca o lecţie despre demnitate, curaj şi dragoste de patrie.
Astăzi, învăluiţi de respectul nostru, să ştiţi că voi sunteţi făuritorii unei istorii glorioase, iar noi, cei care vă omagiem, nu vom uita niciodată să ne ridicăm privirea spre voi cu mândrie şi recunoştinţă!