Zilele trecute, s-a formulat plângere penală la DNA pe numele Dianei Șoșoacă și a partidului SOS România. „Toți cei care au fost dați afară sau au demisionat au rămas președinți. Noi am făcut plângere la DNA, pe numele partidului și pe numele Dianei Șoșoacă, din cauza ilegalităților comise. În primul rând, partidul operează fără trezorier, iar Șoșoacă a sustras o sumă de bani din conturile partidului – 100.000 euro, anul trecut. Am raportat ilegalitățile din structura partidului. Șoșoacă nu a mers la instanță să facă schimbările necesare. În structură se află oameni care au demisionat acum doi ani. Eu, care am fost ales vicepreședinte la nivel național, membru BeX și membru al Comisiei de Etică și Disciplină nu am figurat niciodată nicăieri cu aceste funcții, pentru că nu a operat în instanță modificările”, a declarat Cristian Stancovici, pentru Replica. „La DNA a venit și Ilie Hălmaciu, din Sibiu, care a demisionat imediat după congres, în februarie 2023, din funcția de vicepreședinte la nivel național. El figurează încă pe această funcție”, a adăugat Stancovici.
De precizat faptul că, în locul lui Stancovici, la filiala Constanța, Diana Șoșoacă a numit președinte pe un anume Tiberiu Simion, care ia decizii care nu numai că sunt nule, ci și ilegale. Cristian Stancovici a mai precizat, pentru Replica, că va contesta toate deciziile, inclusiv semnăturile de dinainte de alegeri… „În lumina noilor ilegalități raportate de noi ar putea să i se ridice imunitatea și să răspundă penal. Vom merge la Bruxelles sa cerem ridicarea imunității”, a conchis Cristian Stancovici. Precizăm că astfel de probleme sunt și la nivel național, precum în județele Suceava, Timișoara, Botoșani, Argeș, Tulcea… în total în aproximativ 20 de județe „Mai ales la filiale cu rezultate… au fost aduși penali cu mulți bani, ea vinde aceste locuri. Și îmi asum ce spun”, a mai spus Stancovici