Margareta Clipa susține că a avut o relație cu Gheorghe Cusiac, dar mama acestuia a intervenit și le-a distrus relația. Anii au trecut, iar cei doi au rămas în relații bune.
”Ne-am fi căsătorit la 20 de ani, dar mama lui m-a întâlnit odată pe stradă şi mi-a spus. «Să-mi laşi băiatul în pace, că el e inginer!». Eu eram cântăreaţă, nu eram la nivelul la care şi-ar fi dorit mama lui”, a povestit Margareta Clipa.
Ulterior, Gheorghe Cusiac i-a fost naș de cununie Margaretei Clipa. Chiar în timpul pregătirilor de nuntă, cei doi și-au dat seama că sentimentele lor n-au murit.
Amândoi s-au căsătorit, dar în tot timpul ăsta aveau o relație. În cele din urmă au decis amândoi să divorțeze și ulterior s-au căsătorit.
”Am organizat totul în secret. Am făcut nuntă joia, ca ţiganii, că nu s-a putut altfel – sâmbătă aveam altă nuntă la care trebuia să mergem. Invitaţii au crezut că vin la ziua mea de naştere. Au rămas stupefiaţi când au aflat că ne-am căsătorit”, a mai dezvăluit cântăreața.