Fostul președinte al României, Traian Băsescu, în vârstă de 73 de ani, a fost supus recent unei intervenții pe cord, într-un spital din Paris. Informația a fost confirmată pentru Euronews România.
Problema a fost legată de stenturi
Potrivit surselor medicale citate de Euronews, intervenția nu a fost una de urgență, ci planificată în avans, ca măsură preventivă. A fost necesară din cauza unor complicații apărute la stenturile implantate anterior. Aceste dispozitive sunt utilizate pentru a menține deschise vasele de sânge și a preveni blocajele care pot provoca infarct.
Operația a fost realizată într-o clinică din Paris, iar starea lui Traian Băsescu este stabilă. Fostul președinte se află în continuare sub supraveghere medicală, dar se recuperează corespunzător.
Nu este prima problemă de sănătate
Aceasta este a doua intervenție medicală majoră pentru Traian Băsescu în mai puțin de doi ani. În 2024, a fost internat cu o viroză pulmonară și tratat în secția de boli infecțioase a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
La acel moment, medicii i-au recomandat odihnă și tratament medicamentos. Starea sa s-a îmbunătățit rapid, iar fostul președinte a fost externat după câteva zile.








