Săptămâna aceasta, privim spre două personaje centrale din noua mitologie românească: „SPP-istul Ionuț”, transformat peste noapte în idol erotic al internetului, și președintele Nicușor Dan, ridicat în slăvi ca întruchipare a speranței politice absolute.
Într-o societate în care instinctele se descarcă digital, iar proiecțiile devin fetișuri colective, asistăm la o adevărată explozie de fantasme: unele erotice, altele politice. Nu-l mai obiectificați pe SPP-ist, dar nici pe Nicușor, care devine rapid un simbol supraîncărcat cu dorințe și așteptări ce nu țin de prerogativele prezidențiale.
SPP-istul sexy și „președintele-fetiș”
Imaginea „SPP-istului lui Nicușor”, botezat Ionuț de fani, a fost intens analizată, dorită și replicată online. Un val de glume și apropouri mai mult sau mai puțin decente a invadat rețelele sociale. O utilizatoare a punctat bine: dacă bărbații ar face același lucru cu o femeie, ar fi considerați misogini. O reflecție corectă. Doar că, spre deosebire de multe femei aflate în astfel de situații, Ionuț nu pare nici vulnerabil, nici deranjat. Dimpotrivă.
Această febră pop a pătruns și în sfera politică, unde președintele Nicușor Dan devine la rândul lui obiect al unei supraproiectări colective. El este văzut ca omul care „va face ordine”, va reforma sistemul, va salva economia, justiția, agricultura și tot restul. În realitate, Constituția României nu-i oferă nici pe departe aceste puteri.
Realitatea din spatele fanteziei prezidențiale
În fapt, președintele are un rol limitat: numește un premier, conduce politica externă, are influență în zona serviciilor secrete. Nu taie bugete, nu face reforme economice, nu implementează politici. Tot ce ține de guvernare stă în mâna executivului – adică în guvernul susținut de o majoritate parlamentară.
Și totuși, în conștiința colectivă, președintele e văzut ca un tătuc cu mână de fier. Nevoia de lider providențial e profund înrădăcinată, indiferent de epocă sau regim. Astăzi, milioane de români își aleg fantezia: unii cu Nicușor, alții cu Simion, alții cu Bolojan. Unii vor progres prin lege, alții prin forță sau religie.
Riscul e clar: cu cât mai mare e idealizarea, cu atât mai adâncă e dezamăgirea. Și atunci când realitatea lovește – iar mandatul nu livrează miracole – vina va fi pusă pe cel idealizat, nu pe cei care au proiectat fantezii nerealiste.
Fetișul președințial în șampanie și PR
Noul Cotroceni e deja un platou simbolic. Șampanie, sarmale, metrou și mers pe jos – totul e PR menit să transmită ideea unei „epoci noi”, în care oamenii simpli recuceresc instituțiile. Imaginile cu Nicușor ducându-și copiii la școală sau glumind cu trecătorii întăresc narațiunea unui președinte apropiat, autentic, „ca noi”.
Diferența față de epoca Iohannis e uriașă – președintele anterior, distant și arogant, a gestionat funcția ca pe o feudă. În contrast, Nicușor pare un breath of fresh air. Însă nu trebuie confundat comportamentul firesc cu puterea reală.
Un paradox ironic: cei care promovează intoleranța cer respect și protecție în numele democrației.
Concluzie
Între fantezii erotice și proiecții politice, România trăiește o perioadă de respiro colectiv. E firesc. Dar, după entuziasmul de început, va veni realitatea guvernării, iar mantaua prezidențială se va destrăma în vântul compromisurilor.
Până atunci, să-l mai lăsăm pe Nicușor să fie SPP-istul sexy al politicii. Ne ajută, poate, să sperăm. Dar să nu uităm: schimbarea reală nu vine de la Cotroceni, ci din parlament, guvern și consilii locale.
