Dezvăluitorul
  • Acasa
  • News
  • Politică
  • Business
  • Sănătate
  • Sport
  • Cultură
  • Turism
  • Lifestyle
Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Acasa
  • News
  • Politică
  • Business
  • Sănătate
  • Sport
  • Cultură
  • Turism
  • Lifestyle
Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
Dezvăluitorul
Acasă Politică

Meloni face o profeție sumbră despre Europa: Va rămâne un pitic politic, iar noi avem nevoie de exact opusul

Meloni face o profeție sumbră despre Europa: Va rămâne un pitic politic, iar noi avem nevoie de exact opusul

Şefa executivului italian, Giorgia Meloni, a declarat sâmbătă că la alegerile europene se va realiza ceea ce s-a făcut în Italia: „stângiştii vor fi trimişi în opoziţie” şi va fi construită centru-dreapta, informează EFE.

„Vrem să facem la Bruxelles ceea ce am făcut la Roma: să construim centru-dreapta şi în Europa şi să-i trimitem în opoziţie pe stângiştii care au făcut atât de mult rău continentului nostru”, a afirmat Meloni la un miting organizat la Roma la încheierea campaniei pentru alegerile europene a partidului său, Fraţii Italiei.

Într-un discurs de o oră, Meloni a subliniat: „Nu am guvernat niciodată cu stânga şi nu vom guverna cu stânga nici în Italia, nici în Europa. Şi, judecând după reacţii, se pare că obiectivul nu este foarte departe”.

În Piazza del Popolo din Roma, lidera Fraţilor Italiei a declarat că „Europa trebuie să-şi redescopere rolul în istorie, să abordeze unele teme importante şi să lase statele naţionale să decidă ce nu trebuie centralizat. Altfel, Europa va rămâne un gigant birocratic şi un pitic politic, iar noi avem nevoie de exact opusul”.

Ea a apreciat că alegerile europene vor fi „un referendum între două viziuni opuse”
„Pe de o parte, o Europă ideologică, centralistă, nihilistă, din ce în ce mai tehnocrată. Pe de altă parte, Europa noastră, curajoasă, mândră, care nu-şi uită rădăcinile pentru că ne defineşte cine suntem, ne ajută să ne orientăm în întunericul fricii’, a adăugat ea.

„Acum trebuie să creştem mizele în Europa. Am câştigat ‘scudetto’ (liga) şi acum trebuie să câştigăm Liga Campionilor”, a declarat ea în faţa celor adunaţi în piaţă care scandau „Giorgia, Giorgia”. „Vrem să facem la Bruxelles ceea ce am făcut la Roma în urmă cu un an şi jumătate: să-i trimitem în opoziţie pe roşii, verzii şi galbenii care au făcut atât de mult rău continentului nostru în ultimii ani”.

Meloni a insistat că este necesar să „explicăm italienilor cât de decisiv este acest vot; prea mult timp nu i-am dat greutatea potrivită şi am plătit pentru asta, ne place sau nu”.

UE va putea „să ne facă să plătim între 50.000 şi 70.000 de euro din propriile noastre buzunare sau să respectăm specificul naţional prin promovarea eficienţei energetice fără obligaţii nesustenabile (…). Va putea fi capabilă să continue cu nebunia euroverde şi să ne condamne la noi dependenţe sau să vizeze sustenabilitatea ecologică, economică şi socială, să abordeze imigraţia necontrolată filosofând despre relocări ineficiente sau să controleze frontierele externe şi să blocheze ieşirile”, a continuat ea.

Uniunea Europeană „trebuie să fie un partener al statelor-naţiune şi nu o suprastructură care le sufocă”, a insistat Meloni, citată de AFP. Ea a acuzat UE că devine un „paradis pentru birocraţi” şi un „iad pentru cei care fac afaceri”.

Meloni a spus că precedentele Comisii Europene – guvernul de facto al blocului comunitar – nu au fost în contact cu oamenii obişnuiţi şi că ar trebui să fie mai pragmatice în viitor
„Europa poate continua să încerce să reglementeze fiecare aspect al existenţei noastre şi să fie ineficientă în scenariile de criză aflate chiar la uşa noastră, sau poate alege să facă mai puţine lucruri şi să le facă mai bine”, a spus ea unei mulţimi de susţinători care fluturau drapele.

Meloni a făcut o menţiune specială la puterea în creştere a producătorilor de automobile chinezi, pe fondul îngrijorărilor că promovarea energiei verzi de către UE va afecta industria auto din Italia
„Europa poate continua să ne deschidă pieţele pentru cei care nu ne respectă standarde sociale şi de mediu sau poate să ne protejeze afacerile în mod adecvat de concurenţa neloială pentru a apăra civilizaţia şi bunăstarea care au fost atinse de-a lungul secolelor”, a declarat ea, în uralele susţinătorilor săi.

Ea nu a făcut nicio menţiune la o posibilă fuziune a grupului Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR) din Parlamentul European, din care face parte formaţiunea premierului Italiei, cu o alianţă de extrema dreaptă care include Adunarea Naţională a lui Marine Le Pen din Franţa, remarcă Reuters.

În timp ce moderaţii din UE spun că pot lucra cu Meloni, ei au exclus orice acord de împărţire a puterii cu Le Pen şi aliaţii ei, notează agenţia de presă britanică.

În discursul său, Meloni l-a atacat dur şi pe candidatul socialist la preşedinţia Comisiei Europene, Nicolas Schmit, care ar fi spus că „conservatorii sunt o forţă nedemocratică”.

„Dumneavoastră oferiţi alibiuri extremiştilor pentru a otrăvi democraţiile noastre cu ură politică şi vă prezentaţi ca forţe responsabile…”, a acuzat Meloni.

Fraţii Italiei au preferat să închidă singuri campania pentru alegerile europene la Roma, în timp ce partenerii lor din guvern, Antonio Tajani, liderul Forza Italia, şi Matteo Salvini, liderul Ligii, au participat la un miting la Milano (nord).

Potrivit ultimelor sondaje publicate vineri, este de aşteptat ca Fraţii Italiei să câştige alegerile europene din Italia cu aproximativ 27% din voturi. Locul doi i-ar reveni Partidului Democrat (PD, de centru-stânga), cu aproximativ 21% din voturi, urmat de Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) cu aproape 16%.

În fine, următoarele poziţii ar urma să fie ocupate de Forza Italia, cu aproape 9% din voturi, şi Liga, cu aproximativ 8,6%.

Trimite pe WhatsappDistribuie

Postări Asociate

Summit important la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: „Avem o amenințare comună – Rusia”

Summit important la Palatul Cotroceni. Nicușor Dan: „Avem o amenințare comună – Rusia”

Bucureștiul a devenit centrul discuțiilor despre securitatea regională la Summitul B9 Bucureștiul a găzduit miercuri, 13 mai 2026, cea de-a 11-a ediție a Summitului Formatului București 9, reuniune...

Prețuri mai mici la pompă? Decizia discutată privind acciza la carburanți

Ilie Bolojan nu demisionează din funcția de premier interimar, în ciuda solicitării PSD

Ilie Bolojan nu va demisiona din funcția de premier interimar după moțiunea de cenzură Ilie Bolojan nu intenționează să demisioneze din funcția de premier interimar, deși liderul PSD,...

Alegători maghiari din Transilvania își duc voturile direct în Ungaria: cum funcționează procesul

Alegători maghiari din Transilvania își duc voturile direct în Ungaria: cum funcționează procesul

Alegători maghiari din Transilvania, implicați în procesul de vot din Ungaria Un număr de alegători de etnie maghiară din Transilvania aleg să participe activ la procesul electoral din...

Preferințele politice se schimbă: cine conduce în sondajele din România

Preferințele politice se schimbă: cine conduce în sondajele din România

Un sondaj realizat într-un context marcat de incertitudine economică și socială arată cum se repoziționează românii în ceea ce privește opțiunile de vot. Cum arată intențiile de vot...

Cele mai populare

O bătrânică s-a rugat timp de 13 ani în fața unei poze cu Serghei Mizil în tinerețe: „Am crezut că-i Iisus Hristos!”

O bătrânică s-a rugat timp de 13 ani în fața unei poze cu Serghei Mizil în tinerețe: „Am crezut că-i Iisus Hristos!”

Într-un sat uitat de lume, undeva în inima României,...

A rămas un mare seducător: Florin Răducioiu a invitat-o pe Andreea Marin pe scenă

A rămas un mare seducător: Florin Răducioiu a invitat-o pe Andreea Marin pe scenă

Florin Răducioiu, fostul fotbalist din Generația de Aur, a...

Ministrul apărării naționale a participat la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

Ministrul apărării naționale a participat la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

O delegație a Ministerului Apărării Naționale, condusă de ministrul...

Dezvăluitorul furnizează informații importante din presa actuală.


Scrie-ne prin email: contact@dezvaluitorul.ro

Categorii

  • Business
  • Cultură
  • Lifestyle
  • News
  • Politică
  • Sănătate
  • Sport
  • Turism
  • Uncategorized

Articole Recente

  • Călin Georgescu rămâne în arest. Ce probe și riscuri au invocat judecătorii
  • Cine este Luca Niculescu, omul ales de Nicușor Dan pentru funcția de premier
  • HelloConstanta.ro urmărește informațiile de interes public din Constanța

Cele mai populare

O bătrânică s-a rugat timp de 13 ani în fața unei poze cu Serghei Mizil în tinerețe: „Am crezut că-i Iisus Hristos!”

Alertă în România: contact pierdut cu o dronă intrată în spațiul aerian

A rămas un mare seducător: Florin Răducioiu a invitat-o pe Andreea Marin pe scenă

  • Politica de Confidențialitate
  • Politica Cookie

© 2023 DEZVĂLUITORUL.RO Toate drepturile rezervate.

Niciun rezultat
Vezi toate rezultatele
  • Acasă
  • Politică
  • Business
  • Sănătate
  • Sport
  • Cultură
  • Turism
  • Lifestyle
contact@dezvaluitorul.ro

© 2023 DEZVĂLUITORUL.RO Toate drepturile rezervate.