Miercuri, Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a luat decizia de a condamna public declarațiile premierului Ungariei, Viktor Orban, din data de 23 iulie, de la Tușnad.
„În privinţa răspunderii juridice a părţii reclamate, Colegiul director admite excepţia imunităţii jurisdicţionale a lui Viktor Orban, având în vedere calitatea acestuia de premier al Ungariei, aflat într-un stat străin, România.
Colegiul director este de opinie că imunitatea de jurisdicţie are caracter procedural, deoarece nu se referă la impunitatea de la dreptul substanţial sau scoaterea de sub incidenţa legii, ci doar la faptul că procedurile legale nu pot funcţiona în raport de persoana care, deşi este supusă legii locale, nu poate fi trasă la răspundere. În speţa dedusă soluţionării, „imunitatea ratione personae” excede unui interes personal, deoarece circumstanţele legate de faptele imputate şi persoana împotriva căreia s-a formulat sesizarea nu sunt echivoce, sub aspectul funcţiei per se pe care o îndeplineşte, aceea de înalt oficial al unui stat străin, mai exact de Prim-Ministru al statului”, a transmis CNCD.








