Cătălin Drulă, președintele USR, este de părere că modul în care Agenția Națională de Integritate a acționat în cazul primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, ridică semne de întrebare.
„Colega mea, Clotilde Armand, a explicat, că a avut toate avizele de la toate instituţiile. Pentru mine sunt nişte semne mari de întrebare legate de cum acţionează această instituţie, ANI. (…) Eu cred că ANI nu ar trebui să se uite la, nu ştiu, cât aţi spus acolo, 3000 de lei pe lună, pentru cinci luni, într-un proiect care este în zona acestui spor pe care-l au toţi primarii, şi de la PNL şi cei de la PSD, de lucru cu fonduri europene, ci, (…) poate ne explică ce este cu averea care nu poate fi explicată a domnului Rafila, prin faptul că a lucrat tot timpul la stat. Este o instituţie asupra căreia eu am foarte mari semne de întrebare, inclusiv felul în care a acţionat în acest caz, dar, până la urmă Clotilde Armand a explicat aceste lucruri, s-a pus la dispoziţia oricui şi eu am încredere că se vor clarifica aceste lucruri până la capăt.
Nu este în niciun fel această situaţie de natură judiciară, nu are un dosar în care să fie pusă sub urmărire penală sau trimisă în judecată. (…) ANI a dat-o în bară cu foarte multe din aceste acţiuni. Putem să facem o istorie de constatări ANI care, apoi, au fost desfiinţate de justiţie. Cea mai celebră este la preşedintele Iohannis, în campania din 2014. Şi, apropo, pentru ceva similar: se numise într-un consiliu de administraţie la compania de apă, fiind primar la Sibiu. Între timp s-a lămurit prin lege că astfel de situaţii sunt compatibile şi, în cazul dumnealui, are o decizie definitivă de la Înalta Curte pe această speţă. S-au introdus în lege şi există acolo un articol care permite primarilor să fie managerii de proiect”, a spus Cătălin Drulă.








